ZAEDNO asociaţia bulgarilor din Târgovişte a apărut în anul 1999 ( Sentinţa nr 4221/20 octombrie 1999- Tribunalul Dâmboviţa) prin modificarea statutului şi denumirii Asociaţiei Culturale Bulgare din Târgovişte, înfiinţată în 1990 ( Sentinţa nr.152/01 iunie 1990 - Judecătoria Târgovişte) Definire, scop, obiective. Asociaţia ZAEDNO este o structură socială ce reuneşte cetăţeni români de etnie bulgară din Târgovişte.
Cartierul de etnici bulgari Matei Voievod din Târgovişte este cunoscut drept Cartierul Sârbilor. Tuturor bulgarilor refugiaţi în Evul Mediu în sudul României din cauza ocupaţiei Otomane li s-au spus sârbi spre ai ferii de expulzare, Bulgaria la acea vreme fiind Paşalâc Turcesc.
În anul 1851(una mie opt sute cincizeci şi unu) un număr de 57(cincizeci şi şapte) de familii bulgăreşti au plecat de la Băleni, jud. Dâmboviţa, de pe moşia marelui ban Grigore Băleanu, după ce au devenit oameni liberi şi s-au aşezat pe un loc cumpărat de la culcerul Scarlat Geanoglu din Târgovişte. Locul cumpărat se află în marginea de S.E. a oraşului, în capul oraşului, pe drumul Ploieştilor, actualul cartier Matei Voievod din Târgovişte.
La 09 decembrie 1854 ( una mie optsute cinzeci şi patru) bulgarii proaspăt aşezaţi, împreună cu locuitorii din preajmă pun bazele reconstruirii din temelii a Bisericii Sfântul Nifon recunoscută de atunci ca Biserica Sârbilor şi înfiinţarea cimitirului prin donarea terenului de comunitatea bulgară, cimitir recunoscut ca Cimitirul Sârbilor.