Istoria Cartierului Matei Voievod
De-a lungul anilor, cu diferite prilejuri, bulgarii din Mahalaua sârbeasca şi-au dovedit deplina lor recunoştinţa fata de tara şi poporul care le-a oferit adăpost.
Astfel, cu prilejul războiului de independenta din 1877, însufleţiţi de idealul de libertate naţionala pentru care lupta armata romana pe teritoriu, tarii lor natale, "sârbii" din margine a Târgovişte au dăruit însemnate cantităţi de zarzavaturi pentru aprovizionarea armatei, din care unele s-au vândut pe piaţa şi s-au transformat in bani care au avut aceeaşi destinaţie. De asemenea, din aceeaşi mahala se dădeau pentru rechiziţii 47 de cai, un sacrificiu destul de mare pentru ei, daca ne gândim ca pentru ocupaţia lor, grădinăritul, caii erau indispensabili.
Cu acelaşi prilej sârbii nu au ezitat sa aducă şi jertfe de sânge, unii dându-şi chiar viata pentru independenta tarii natale şi a celei care i-a adoptat. Printre cei chemaţi la arme la 1877, din Mahalaua sârbeasca din Târgovişte, s-au numărat şi:
- Petre Ion Sarbu - născut la 1855 - părinţi Ivan şi Petrana;
- Macavei Constantin - născut la 1855 - părinţi Macavei şi Sava;
- Nicolae Pavel - născut la 1855- părinţi Pavel şi Ivana;
- Ilie Petcu - născut la 1855- părinţi Petcu şi Mladena,
acesta din urma cazând pe câmpul de lupta din Bulgaria.
La fel s-au comportat şi în războiul din 1916-1918, când un mare număr de "sârbi" din mahalaua Târgovişte şi-au dat viata pentru pământul patriei adoptive.
Alţii, care s-au întors, au lăsat pe câmpul de lupta părţi din trupurile lor. Drept răsplată pentru jertfele aduse în acest război de întregire a neamului li se promite ţăranilor pământ şi este făcuta reforma agrara din 1921. Cu acest prilej, terenul cuprins intre "Carmen Petrol" şi Cimitirul Simuleasa, pana în strada Varniceri, cca. 44 ha., a fost expropriat pentru împroprietărire. "Sârbii" au format o obşte care urmarea obţinerea de pământ de la primărie.
Aplicarea reformei s-a tărăgănat ani de zile şi, la 1932, tot se mai întâlnesc jalbe către primărie ale văduvelor celor cazuri în războiul de la 1916 şi care încă nu primiseră pământ. In acest context, dându-se loturi de casa unor locuitori ai oraşului, au apărut străzile Petru Cercel, Fluieraşi şi Cartierul Demobilizaţi, ocupate in cea mai mare parte de ţigani, dar sunt străzi care nu fac parte din cartierul Matei Voievod.
Treptat, treptat, cartierul se extinde, în 1927a apărut strada Noua; ulterior s-au adăugat şi cele care fac legătura intre Calea Ploieşti şi strada Noua. În 1929, strada Bucureşti se întindea pana la Fabrica "Carmen Petrol", ultima casa fiind o cârciuma a comerciantului Ivan I. Sfetcu construita pe marginea şoselei Târgovişte - Bucureşti, cunoscuta mai târziu sub numele de "La roata lumii", vis-a-vis de Oborul vechi. În 1930, pe Calea Domneasca (Bucureşti)erau 81 de case, pe strada Noua 45, pe Calea Ploieşti 62, pe Grădinari (atunci se numea
Sergent Gh. Paraschiv) 75, pe Legumelor (se numea atunci Plutonier Stancu Constantin) 86; in total, în cartier erau 349 de case. Acestea erau deci străzile existente in 1930: Bucureşti, Ploieşti,str. Noua, Grădinari şi Legumelor.
In 10 septembrie 1929, satul a trecut printr-o grea încercare in urma unui incendiu, izbucnit în timpul zilei, când toţi erau plecaţi la câmp; au fost aproape complet distruse străzile Grădinari şi Legumelor. Au ars atunci 71 de case. S-a constituit un comitet al sinistraţilor din Sârbi format din: Dumitru Florea - preşedinte, Florea Zdrafcu, Simion Bratescu, Iacob Pavel, Gheorghe Florea, Toader Ghergu, Pavel Catangiu. Primăria oraşului hotărăşte ca pădurea Sf. Gheorghe din Răzvad sa fie data în exploatarea sinistraţilor, contra unei sume de 587000 lei. Harnici şi perseverenţi, locuitorii cartierului şi-au refăcut repede casele distruse de incendiu.
In 1936, prin art.251 din Legea administrativa, se înfiinţează comuna suburbana Matei Voievod, din vechea mahala sârbeasca. Strada Plutonier Dima Ion (aşa se numea Calea Ploieşti, de la Biserica Sf. Nifon pana la Abator) şi drumul ce da în Iazul Morilor pana în dreptul fabricii de spirt Spodheim, rămâneau pe teritoriul oraşului. Aparţinea de oraş şi Calea Domneasca pana la Greceanu. Cartierul ţigănesc rămânea de asemenea in oraş.
Primul primar a fost Grigore Georgescu, notar Vasile Arabagiu, iar clădirea primăriei se afla pe strada Grădinari.
Nemaifăcând parte din oraş, locuitorii proaspetei comune au avut mari necazuri cu plata "barierei" – taxa ce se plătea de către toţi cei care intrau cu căruţa in oraş. Cum ei aveau grădinile de legume în raza oraşului, plăteau taxa de intrare în oraş de cate ori treceau bariera. Au încercat sa se plângă primăriei oraşului, dar n-au rezolvat nimic; au trebuit sa plăteasca.
In 1940, potrivit dispoziţiilor mareşalului Antonescu in legătura cu aplicarea Tratatului cu Bulgaria de la Craiova şi a acordului pentru schimbul de populaţie, s-a hotărât ca nici un cetăţean de origine etnica bulgara sa nu mai rămână pe teritoriu, romanesc. Se întocmiseră liste cu bulgarii care locuiau în oraş şi urmau sa plece.
Cei care locuiau pe str. Lt. Dima Ion şi Calea Domneasca pana la hanul lui Greceanu erau locuitori ai oraşului; autorităţile locale au făcut intervenţii ca aceşti bulgari sa nu fie expediaţi peste Dunăre, ei fiind furnizorii principali de zarzavaturi pe piaţa oraşului. Au reuşit!
Plecarea lor ar fi perturbat aprovizionarea oraşului. S-a revenit asupra dispoziţiilor şi bulgarii au rămas pe loc, cu condiţia ca ei sa nu se considere o minoritate ce ar trebui sa aibă anumite drepturi. Pe lângă cei din comuna Matei Voievod, au rămas şi "sârbii" ce făceau parte din oraş, de pe Calea Domneasca şi Calea Ploieşti.
La 1 aprilie 1944, comuna Matei Voievod este din nou arondata la oraşul reşedinţă de judeţ, Târgovişte. După război, în 1946, este din nou comuna şi aşa va rămâne până în 1952, când, în urma infiinţării Sfaturilor Populare, prin noua organizare teritorial-administrativa ce s-a dat tarii, a rămas definitiv cartier al oraşului aşa cum este astăzi.
Cartierul „Matei Voievod” a cunoscut, după legiuirile vremii, forme de organizare a agriculturii, în care a dispărut proprietatea individuala şi au apărut formele de activitate colectiva. Rolul esenţial l-au avut însa tot oamenii. Datorita hărniciei acestora, s-au realizat dotări edilitare, gospodăreşti, cum nu mai cunoscuse acest cartier.
Cetăţenii au contribuit cu bani şi munca în natura pentru a schimba fata cartierului.
Începând din 1961, aspectul cartierului a început sa se schimbe "Sârbii" sunt oameni harnici, pricepuţi la grădinărit. Au pavat toate străzile, dispărând pentru totdeauna băltoacele şi noroaiele; şi-au construit Cămin Cultural, o grădiniţa de copii, o creşa, un Complex de autoservire Alimentara. De la mahalaua renumita pentru „traiul mizerabil şi infect ce ducea populaţia" s-a ajuns la un cartier cu case mari, frumoase, în care se găseşte tot confortul: mobila moderna, covoare, televizoare, frigidere şi tot felul de aparate electrice casnice, indispensabile unei gospodarii moderne. După 1989, asistam la o adevărata explozie a construcţiilor de locuinţe; adevărate vile cu arhitectura moderna se întâlnesc la tot pasul.